Trupurile militarilor morți în accidentul aviatic, aduse la Laboratorul de Medicină Legală Sibiu

Trupurile militarilor morți în accidentul aviatic, aduse la Laboratorul de Medicină Legală Sibiu

Trupurile celor opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din localitatea Stejăriș, județul Sibiu, au fost aduse, vineri, în jurul orei 20.30, la LML Sibiu.

Mașinile care au transportat cadavrele au intrat prin spatele clădirii, evitând astfel jurnaliștii aflați în fața instituției.

Surse oficiale au declarat corespondentului MEDIAFAX că toți medicii legiști din municipiul Sibiu au fost chemați de acasă pentru a face, în noaptea de vineri spre sâmbătă, autopsiile celor opt militari, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Cel mai probabil, în cursul zilei de sâmbătă, familiile militarilor morți vor ajunge la Sibiu pentru a lua trupurile neînsuflețite.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii elicopterului militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10.40, în zona localității Mălâncrav, din județul Sibiu. Zona este extrem de accidentată, unde doar mașini de teren sau tractoare pot ajunge.

Potrivit MApN, elicopterul aparținea Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune și ar fi urmat să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.

Ministerul Apărării a anunțat, vineri după-amiază, identitatea celor zece victime ale accidentului aviatic, fiind vorba despre militari cu vârste între 25 și 47 de ani.

Într-un comunicat de presă, MApN precizează că cei opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic sunt comandorul Artur-Grigore Palfi, în vârstă de 46 de ani, căsătorit, tatăl unui copil, căpitanul medic Rareș-Cosmin Moldovan, de 34 ani, căsătorit, taăl unui copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, de 29 de ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, în vârstă de 25 de ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, de 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, de 43 de ani, căsătorit, tatăl a doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, de 33de ani, necăsătorit, tatăl unui copil, și maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.

Cei doi militari răniți sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, și maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani.

Cei doi răniți au fost transportați inițial la UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, unul cu elicopterul SMURD, iar celălalt cu o ambulanță. Medicii au stabilit ca răniții, întrucât aveau arsuri pe 40% din suprafața corpului, să fie transferați cu un avion Spartan la Spitalul de Arși din București, aeronava ajungând în Capitală în jurul orei 18.00.

Procurorii militari și medicii legiști aflați la locul prăbușirii elicopterului în județul Sibiu au lucrat la identificarea cadavrelor, căutând acte și lucruri personale, anchetatorii afirmând că, atunci când condițiile meteo vor permite, vor fi ridicate și analizate componentele aeronavei.

„Se iau în calcul toate circumstanețele care ar fi putut duce la prăbușirea elicopterului. Vom analiza componentele aeronavei, ce a mai rămas din aceasta, deoarece epava este carbonizată”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Viorel Siserman.

La locul accidentului au rămas pompieri, polițiști, jandarmi și salvamontiști, pentru a asigura paza epavei elicopterului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal